Wednesday, July 14, 2021

Doină de Jale








Foaie verde lemn din jar

Mult mi-e sufletul amar

Că s-o dus ficior în munte

Cu oile ne păscute

Și l-o prins furtună mare

De-mi da iama în mioare


Curgeau norii în șuvoaie

Cărau râuri la mioare

Și-alerga un ciobănel

Să le prindă, vai de el!

 

Apele învolburate

L-au dus cu ele departe,

Nu l-a mai văzut nici luna

Și nici nu i se mai vede urma

 

Strânge Doamne Ceresc Tată

Apa de pe lume, toată

Și o du pe la câmpie

Unde-i secetă pe glie

Și o du la Marea mare

Să nu mai care mioare

No comments:

Post a Comment