Auto distructivi până la capăt.
Deși nu îmi doresc sa încep axiomatic, despre omul modern și cât de ”defect” a ajuns, realitatea refuză să mă contrazică.
Odată cu emanciparea, nu am învățat nimic bun, sau refuzăm să vedem calea cu flori și pomi pe margine și iubim tot mai mult calea cu beton și sticlă. La ce ne-o mai trebui și sticla, că oricum doar beton mai putem vedea prin ea și lucrăm numai la lumină artificială?
Ca specie, le-am descoperit și analizat pe toate celelalte de pe planetă dar parcă ne-am dorit să o facem doar pentru a descoperi secretele care le pot distruge și nu pentru a urma exemplele bune pe care le dau, prin conviețuirea în armonie cu natura înconjurătoare din minunatele ecosisteme. Omul a pierdut calea de a se integra într-un astfel de ecosistem non-distructiv.
Mereu ne gândim la alte civilizații din Univers că ne-ar putea ataca, pentru că nu avem alt exemplu decât pe noi înșine și presupunem ca ar trebui sa ne semene. Ce părere bună avem despre noi! Mă întreb de ce și-ar dori alții sa fie ca noi? Albinele nu au împrumutat nimic de la oameni în timpul atâtor mii de ani, dar nici noi de la ele.
Și ele construiesc incinte supraetajate cu căsuțe mici în care muncesc să adune, dar noi am încetat să mai fim un grup care trudește. Am devenit prizonieri ai propriului habitat, unde, de multe ori, nici nu ne mai dorim să ne întoarcem, deși am adunat lucruri. Nu ne mai dorim să ne cunoaștem vecinii, nici nu-i mai salutăm, suntem suspicioși fie și numai pentru că doamna întâlnită în lift la orele dimineții avea o grimasă pe față în loc de zâmbet... Cine știe ce dramă trăiește?
Am devenit superficiali și în modul în care alegem să ne trăim viața, nu numai în a judeca relațiile cu ceilalți. Facem angajamente ca și cum am trăi veșnic și nu ne interesează ce lăsam celor care vin după noi și aici nu mă refer doar la copii și nepoți.
În România nu s-a mai construit nimic excepțional în ultimii ani. Nicio clădire - monument sau operă arhitecturală, pe care, generațiile din viitorul îndepărtat să-și dorească să o viziteze.
Ideal ar fi să începem proiecte extraordinare pentru omenire și în perfectă armonie cu natura înconjurătoare și să-i învățăm pe copii cum să le continuie, iar ei, la rândul lor, să-i învețe pe copiii lor măcar să le păstreze. Sau nu despre asta este Civilizația?
Ei de ce pot? http://www.cunoastelumea.ro/tara-care-nu-are-armata-masinile-nu-se-incuie-iar-energia-e-gratis/
Nu lumea te rănește ci așteptările tale asupra ei!
Iubirea rămâne singurul răspuns valabil la orice întrebare nerostită, iar fiecare dimineață este o floare nedeschisă soarelui din tine.
Dacă nu poți iubi, atunci lasă-te dus în iubire, astfel ai și tu șansa să o trăiești necondiționat. Râzi din tot sufletul și fericirea va căpăta conturul dorințelor tale cele mai adânci.
Petrece timp de calitate în mijlocul a ceea ce contează mai mult pentru sufletul tău însetat. Alimentează-i sursa și răsfață fiecare idee ce ia naștere în mintea ta și împinge-o spre progres cu sudoarea frunții tale. Pune pasiune, pasiune, pasiune, răbdare, răbdare ... răbdare și întoarce gândul care te distrage creației.
Plin de uimire vei redescoperi ideea ta în rodul mâinilor tale, mereu cu alte nuanțe și astfel nu te vei plictisi niciodată cu tine însuți, pentru că-ți vei distinge valoarea pur umană.
Rămâi fidel ție, Omului din tine!
