Toamnă îmbujorată

Într-un punct autumnal, 
Te-am zărit citind pe frunze
Că nu te iubesc enorm, 
N-are cine să m-acuze.
Te petrec cu ochii minții.
Umbra-ți albă, de mătasă
Imi cutreieră prin gânduri,
Când pășești ușor prin casă.
Mi te-a scos în cale toamna,
Toamna asta îmbujorată,
Și-i rămân pe veci dator,
Pentru-așa boboc de fată.