Sfios și trist

Sfios și trist

Întorci sfios fața privirii mele,
Am regăsit un zâmbet stins,
Mi-ar fi plăcut să fi rămas scânteie,
Cu jarul din priviri aprins.
Ai anii vârstei lui Icar
Și ca și el te-ndeamnă zborul,
Cu aripile din cleștar
Poți, dacă vrei, străpunge norul.
Curaj! Azi te-am simțit stingher,
Stiu că veneai de la drum lung,
Ascuns de noapte ca-n ungher,
Nu am sperat c-am să te-ajung.
Dar am făcut un pas, și iată,
Obrazul meu de-al tău lipit,
Ai ezitat pentr-o secundă,
De parcă te-am înlănțuit.
Nu suntem noi aici de față,
Și totuși suntem într-un gând,
Întindem aripi lungi, de gheață,
Fără să scoatem un cuvânt.
Îngân ceva ce nu țin minte,
Tu spui ceva, ca drept răspuns,
O regăsire prin cuvinte,
Un freamăt care n-a apus.
Te mai zăresc încă o dată.
Zâmbeşti, aștepți, și mă retrag,
Ce trist, dar ce frumos iți vine,
Atunci când îmi zâmbești cu drag. - Mira Popovici - 14.06.2018