De trei zile plouă viață,
Peste verde șters și stâncă.
Mă trezi de dimineață,
Glasul ploii înfipt în tâmplă.
Curg șuvoaiele în jgheaburi,
Ceru-n mantia sa tristă
Îmi aruncă prin fereastră
Picături pe o revistă.
L-am certat un pic în gând
Deși știu că nu m-aude
Și ridic cu mare grijă
Pagina, să nu se ude.
Țintuită în draperia
Ploii gri, de catifea,
Mă învăluie din cană,
Abur dulce de cafea.
Veşnicie-i ploaia asta
Și eu stau ca împietrită
În tabloul în care plouă
Peste iarba îngălbenită. - Mira Popovici - 28.06.2018

No comments:
Post a Comment